DE CE SUSȚINEM ACEST PROIECT

Rodica Rapcea
People & Culture Director @METRO România
Diversitatea și incluziunea sunt elemente esențiale pentru dezvoltarea unei companii, putem spune că reprezintă o bogăție pe care o situăm în centrul culturii noastre organizaționale. Noi creăm un mediu de lucru deschis, în care orice persoană să își poată găsi locul și să contribuie în felul său unic la dezvoltarea organizației. Aici vorbim despre oameni care pot învăța unii de la alții, dar și despre business, care crește prin contribuția diversității.
Respectăm și valorizăm diferențele individuale. Căutăm să asigurăm egalitatea de șanse prin politicile noastre de resurse umane. Lucrăm constant pentru a îmbunătăți instrumentele necesare ca fiecare individ să își poată dezvolta liber potențialul.
Diversitatea este cea care ne unește prin empatie, curaj și respect.
.
DESPRE NOI
Activitatea noastră
METRO este lider internațional în comerțul de produse alimentare și nealimentare cu ridicata, specializat în deservirea nevoilor hotelurilor, restaurantelor și business-urilor din zona de catering (HoReCa), precum și ale comercianților independenți (Traders). METRO este prima companie care a introdus pe piaţă sistemul de vânzare cash&carry, în octombrie1996.
METRO România înseamnă:
•4000 de angajați
•o suprafaţă totală de vânzare de 190.000 mp,
•o cifră de afaceri de 10,5 miliarde de lei, +9% față de anul anterior.
•Certificare Top Employer încă din 2021.
Unde avem colegi
•30 de centre de distribuţie (Bucureşti, Braşov, Constanţa, Timişoara, Piteşti, Cluj, Bacău, Iaşi, Craiova, Baia Mare, Galaţi, Ploieşti, Oradea, Sibiu, Suceava, Tg. Mureş, Arad, Deva, Satu Mare, Piatra Neamţ, Buzău, Târgovişte şi Turda).
•GASTRONOMETRO - Centrulde Pregătire în Gastronomie din METRO Militari, un simbol al excelentei culinare, unde specialiștii noștri oferă cursuri de gătit și servicii de consultanță gastronomică pentru peste 7.500 de clienți.
•LaDoiPași - rețeaua de francize dezvoltată de METRO, cea mai mare rețea de magazine independente din România, cu peste 2400 de magazine.
Valorile și misiunea
Fundamentele METRO reprezintă ghidul nostru principal. Ele ne dau reguli de conduită și valori comune - clare și consistente.
1.WHOLESALE. ORIUNDE. ORICÂND. WHOLESALE LA MAXIMUM!
2.VITEZĂ. REZULTATE.
3.ESENȚIAL ȘI DE BAZĂ
4.NU NE OPRIM NICIODATĂ. FĂRĂ TEAMĂ.
5.ECHIPA METRO
Suntem profesioniști care lucrăm pentru profesioniști. Facem business din pasiune. Pentru noi contează viteza, rezultatele, curajul și echipa. Dacă gândești la fel sau dacă, pur și simplu, ai curiozitatea să înveți, aplică direct pe acest site (pe butonul de mai jos) sau intră pe https://cariere.metro.ro/



