Ce avem de reparat?

De ce nu găsesc un profesionist?

Cred că fiecare dintre noi a chemat acasă, cel puțin o dată, o persoana care să vină și să repare ceva, apoi a fost nevoie să îl cheme din nou să ducă la bun sfârșit ceea ce era plătit să facă încă de la început.

Unde sunt profesioniștii? Unde sunt meseriașii?

De unde să începem?

Să începem cu școala primară.

Ne mai aducem aminte prin anii '80 de lucrul manual și de exercițiile practice, de atelierele de traforaj, de cusut sau împletit. Erau câteva începuturi în ceea ce urma să practicăm și în viața de zi cu zi. Hainele erau cusute dacă se rupeau, jucăriile lipite dacă se stricau după generații de joacă. Nu plâng acele zile în care îndeletnicirile veneau din supraviețuire și nu din plăcere, neapărat. Doar că era o legătură între ce se întâmpla la școală și ce avea să urmeze după orele de clasă.

Aproape 2 generații mai târziu, mă întreb de ce în școala băiatului meu mare nu există laborator. Cum află despre ce demostrează știința în cele aproape 8 ore pe zi la școală, cu tot cu programul de afterschool. Știm că manualele vorbesc și uneori vorbesc din trecut, fără ceva nou în ele, cu aproape aceleași ilustrații de ceva ani, cu zero actualizări venite în urma cercetărilor sau chiar a celor dovedite științific. Copiii noștri încă învață doar să citească și să repete, să memoreze, în timp ce legătura dintre ce trăiesc la școală și ceea ce vor experimenta trăind real, se va subția din ce în ce mai mult.

Un paragraf pentru gimnaziu și mă tem că cel care va descrie liceul și facultatea, va fi și mai scurt. Pentru că practica și legătura cu viitoarele experiențe ale tinerilor vor fi din ce în ce mai firave. Curricula nu este conectată la contextul în care lor li se cere „să fie viitorul țării”. În continuare sunt discipline lipsite de explicații și exemple, ore petrecute în clădirea școlii unde nu vor găsi piloni care să le sprijine încrederea în ce vor avea de înfruntat, la propriu, când vor părăsi locul din bancă.

Ce cred că avem acum?

Copii și tineri încărcați și striviți de cantitate.

De ce avem nevoie?

De învățare practică, de aprofundare continuă a disciplinelor care conduc tinerii spre abilităților lor. De acompanierea elevilor încă din gimnaziu sau cel mai târziu din liceu către domeniile care răspund cel mai favorabil competențelor, abilităților și mai ales, dorințelor lor. Abia atunci vom putea pretinde tinerilor „să fie viitorul acestei țări”.

Vom putea, fie privi de pe margine cum viitorul se va deplasa pe același drum cu gropi, alegând să schimbăm în continuu roțile de lemn sau să alegem să acționăm fiecare din mediul în care suntem: școli, companii, instituții de stat, ONG-uri.

Cum? Prin adaptarea la contextul mereu în schimbare, prin contribuția noastră, prin a face loc lângă noi celor care ies din școală și prin povestitul despre ce știm noi și ce au ei nou să ne învețe.

Și da, cred că după ce vom avea grijă să avem acești tineri aproape, nu va mai fi nevoie să chemăm o a doua persoană să repare după prima.